4 etape a unei foste în viața unui Bărbat

de câteva ori tot mă gîndeam, oricum fosta chiar dacă e una, sau mai multe, fiecare din ea se află la o anumită etapă, pentru că, e Femeia care vreodată te-a iubit, sărutat și cuprins.

1. Ana, spun că asta e prima etapă, cea în care îi zice ei pe prenume, indiferent care e, Doina, Maria, Cristina, Elizaveta sau oricare altu. deseori, astfel îți revin amintirile în subconștient.

2. fosta, așa îi zici tu, pentru a-ți demonstra că nu ești la fel de atașat, ori alteori așa apropiat cu gândul de ea, amintiri de data aceasta sunt mai puțini, și te minți că o zici un pic indiferent, dar tot e mai diferit decât să-i zici iar, Ana.

3. Numele său, să-i zici familia e o altă etapă, uneori e semn de dispreț, alteori de indiferență, oricum continui să te minți singur pe tine.

4. aceea sau așeia, mai corect. de fapt greșit, dar nu contează. cuvintele astea, de regulă, se spun cu ură pe buze, sau chiar antipatie. cred că, cel mai prost lucru pe care-l pot zice bărbații, dar e real, se știe, se cunoaște, se spune.

tu, la ce etapă ești?

p.s. Etapele se atribuie și bărbaților de către femei și pot fi adaptate așa cum doriți.

p.s.2 Știu sigur, că mai e una, dar uneori pentru mine e asociată cu prima, și totuși asta ar fi nivelul 0, sau chiar -1, ar fi să-i zici ”Femeia”.

Advertisements

suflete, dar nu și corpuri

Iar noi, suntem suflete casante, suflete care ne iubim, dar nu și corpuri, nu și rațiuni, sîntem doar suflete care ne adorăm și molipsim cu iubire, dar, probabil, chiar și sufletul a uitat.

A uitat cearșafurile albe în diminețile de iarnă și săruturi cu ardoare, cu lipsa finității, dar prezența eternității, și cadourilor. Ea știe care.

Sufletul tău era un dar pentru mine, unul pe veci. Mai erau săruturi pe coridoare, fără șabloane, lângă lavuare, în baie, în pat, pe pervaz, sau chiar pe masă, genunchi ce mă împingeau, dar iubirea ce mă atrăgea. Poate chiar asta căutam, să mă îndrăgostesc și apoi să urăsc. Dar nu e ușor să urăști și să iubești, sună ca versurile unei piese, nu?

Bănuiesc, asta e iubirea unor suflete casante, azi e și mâine nu mai e.

Ele, Femeile și sufletele au nevoie de libertate, de plecarea aia momentană, clipitoare, fugitivă, rapidă, fără răspunsuri.

Femeile pleacă, întrebările la fel.

Rămân răspunsuri.

Pleacă și rămân.

scrum.

în scrum am transformat-O azi

am aprins-o, și e scrum.

rană a fost pe mâna mea

și acum, e scrum.

scrum am pus pe pieptul meu,

acum e negru, cu rămășițe pe plămâni.

scrum acum, iubirea mea,

ești doar un scrum.

scrumul e putred, și nu miroase.

dar e scrum.

sunt mii, și zeci bucăți de scrum

era țigară, și ardea,

iubirea mea, ești scrum, acum.

ești doar un scrum, nimic mai mult

vreau să te îngrop,

să știu că pleci,

să fii doar scrum, nimic mai mult.

în scrum, iubirea mea, te-am transformat,

nimic mai mult,

ești doar un scrum.

ai fost țigara mea aprinsă,

nu ești nimic mai…

decât un scrum

acum

lovești țigara de metal

ești scrum,

zboară, te rog, zboară acum.

ai rămas în pielea mea, sau poate gâtul meu

ești acolo undeva

în plămâni,

sau poate gândul meu

dar ești țigară, și e toxic,

iar organismul meu te va respinge,

și cromozomii mei, mai mult,

mai mult niciodată,

nu te acceptă,

sau… nu te vor accepta.

nu ești nimic mai mult,

decât un scrum, ești scrum.

iubitea mea, ești …

 

p.s. o să revin de fiecare dată,

să te citesc,

și poate, să te transform

să te transform în scrum,

iubito,

iar…

din 27 septembrie

femeile iubesc primăvara

iarna e pentru cei lipsiți de căldură, cei cărora omătul le încălzește particulele pielii și îi face mai fierbinți, când în suflet e la fel de rece, biologic vorbind ei caută iarna să… ah nu, e matematică, matematic vorbind, îți pun omăt pe corp să ajungă pân la suflet, atunci două minusuri, doi de ”rece”, se vor face unul singur, un singur plus, se vor simți un unic suflet, ăla cald.

ăștia sunt cei care iubesc iarna.

toamna e pentru cei plini de nostalgie, cei cărora trecutul le creează viitorul și cârmuiește prezentul, chiar dacă nu cred astfel. dar iarăși? cum iubesc toamna oamenii? cred că toamna oamenii iubesc cu dor, dorul trecutului și celor din trecut, iubesc cu iubirea acumulată și roasă de pe pereți și fundurile tigăilor, dar precum județ după județ de zăpadă, de lângă Vrancea, cu săruturi și îmbrățișările celui sau celei din prezent, toamna le zâmbește îndrăgostiților, precum Ea îi zâmbește Lui.

vara! vă amintiți vara? am senzația că cea mai fericită vară a mea a fost demult… tare demult. când am iubit. și aici doar 14 zile.

vara e pentru cei cu marea în suflet, cei înebuniți de iubire, așa cum spuma mării care te ”prinde” chiar dacă alergi de la ea, chicotind, în vârful degetelor, marea din cauza căreia țipi scurt și privești în spate șoptind ”E rece…”. îți amintești starea când pășești marea pentru prima dată în mare și îți găsești pierzi filozofie în viață, liniștea pe care o căutai, răspunsurile pe care ți le doreai, privești apoi la stânga… o vezi pe Ea. marea ( vara ) e pentru cei ce își șoptesc cuvinte de dragoste și amor, îmi zic mie.. auzi un (cele două cuvinte) pe lângă sunetul mării și o săruți dulce, simplu, pe obraz. așa iubim și miroase (prima) vara

îți amintești că ziceam inițial de primăvară?

primăvara e pentru femei, femeile iubesc primăvara. cred că, femeile sunt florile vieții unui bărbat, la fel cum respiră florile în luna lui Marte, respiră adânc, dar frecvent, ele inspiră o nouă viață, astfel iubesc… ele pe ei. femeile iubesc cu pas, de la pasional, cu gust, în lunile primăverii. iubesc precum ai mușca prima piersică și ai descoperi că e atât de dulce, dar stop… nici nu e sezonul lor, când înfloresc piersicii? sau totuși acum, primăvara? sunt confuz.

femeile primăvara iubesc lent și atent, cu frica de a nu se îndrăgosti pe veci în bărbatul din Aprilie, deoarece mai apoi îl vor iubi în iulie, noiembrie, cu dor în februarie. vor realiza că o dată intrat în viața lor, în secundele primăverii, vor rămâne în trecutul lor pentru totdeauna.

femeile iubesc primăvara.

primăvara femeile iubesc mirosul bărbatului în patul cu cearșafuri albe, bărbatul care lasă florile pădurii lângă ceașca de cafea, sau poate ceai, în dependență ce a șoptit la ureche, somnoros ca înainte, Ea, înainte să te ridici din pat.

femeile iubesc primăvara pentru prospețime, precum cămașa aia albă scoasă de la balcon la 5 dimineața sau mirosul unui copil amăgit cu 2 lame de gumă pentru așa ziși maturi. așa iubim noi primăvara. așa ne-am iubit noi primăvara.

dar cum iubesc femeile primăvara?

nu știu.

încă o scrisoare pierdută fără speranța drumului găsit.

din 3 ianuarie, ora 1.

Femeile vampir sunt trandafir…

Odată ce le-ai luat în mână, știi că viața ta a fost înțepată, se scurge prin ace, umplute cu venin, conțin regret, nesimțire, distrugere, ură, nesuferire, nimicire, iar în jur simți cu zboară feromoni și motive de iubire.

Exact din cauza lor te-ai îndrăgostit, ai simțit chimie în sânge, și nu realizai că asta e tehnica ei, nu știai, pe bune, nu știai că ăsta e un început veninos, cel care te vs distruge din-năuntru și-ți va stoarce puterile și numești speranță la iubire.

Te ademenește la Ea, pas cu pas, iubești din ce în ce mai tare și simți cu înflăcărare la fel de la Ea, simți că într-o noapte lângă un zid cărămiziu îți va spune cu buzele roșii de foc un “Te iubesc”, dar te-a mințit. Mințit și ademenit în lumea Ei, să scurgă sângele precum dintr-un borcan spart și să o faci singur, fără să știi. Exact, tu nu realizezi ceea ce face Ea, te mânăncă, iar tu în neștiință, dar sinceritate și dorință o tratezi ca și Femeia, cea pe care o căutai… așa ai crezut tu, naivule, așa ai crezut. Ai tratat-o și ai adăugat niște sare și piper în dragostea voastră și 2 luni erau precum doar 2 nopți undeva prin Budapesta, cu vin roșu pe masă, 3 trandafiri în simbolul vampirismului și ceas, toate erau semne, erau semne pe care tu nu le-ai înțeles.

Știai că semnezi un contract nescris și fără probe pentru viitor, ai vrut asta, cu întregul tău suflet ai vrut asta.

Și nu-mi spune că nu, te rog, să nu-mi spui.

Iar atunci, când a scos cele mai dulci picături de sânge din tine, dar ele erau pline de dragoste, erau epilog-ul de început, creștea exponențial, anume din cauza Femeii, creștea chiar zi de zi.  Acum erau cuvinte de amor tatuate și mirosul Ei pe pielea Ta.

Știai asta, pe bune, știai.

Te-a lăsat mai apoi să zaci pe podea, singur, doar tu și iubirea voastră, nimic mai mult, ai rămas cu cuvintele tatuate și mirosul Ei oriunde n-ai pleca, la fiecare colț de stradă Ea ți se năzare, îți pare că ai văzut rujul Ei sau poate ai auzit tocul Ei, pășind pe stradă.

Sânt doar iluzii, din lipsa sângelui tău stors de Ea. Acum ghicești în fiecare dimineață ce face, cum s-a machiat azi și ce rochie și-a pus pe corp sau poate chiar lungimea tocurilor Ei…

Si simți, cum te distrugi zi de zi, în lipsa acelei chimii și… Și motive atât de cunoscute.

Știi doar că… Acum înțeapă un alt corp, și îl scurge de sânge, e naiv și el, a acceptat acele reguli nescrise, dar atât de bine știute. Dar, nu va rezista mult. Păcat că nu știe asta, deși… Tu ai putea să-l avertizezi, exact, chiar tu. De ce însă? E fericit acum, probabil, poate, bănuiesc, s-ar putea, oare?

A acceptat, pentru că ea e Femeia

P.S. Femeile vampir sunt trandafir precum mărul din Eden, e unic și interzis, dar atăt de mult tentează…

15:38 14 octombrie

it’s a new day

let’s start moving forward and stop being an useless shit.

you got to think about you.

 

stop! take a deep breath!

 

and move, whenever you have no idea what to do…

make a step forward.

and do not look back,

only to see where your enemies are.

 

take a deep breath and get back on the road.

 

you move

or run

 

these are the only choices.

De ce femeile-s Femei și bărbații bâdle?

De ce iubim femeile și nu iubim copile inocente cu suflet neatins de nimeni, un fruct frumos pe creanga de lânga Adam, din grădina lui Eden? De ce nu domnișoarele care își întâmpină feminitatea la fiecare pas de toc și sunetul lui?

Iubim femeile, deoarece, cred eu, nu e alegerea noastră, pentru că e doar iluzia alegerii și defapt destinul ne-a jucat o piesă de-a lui Mefisto, care cântă iar și ne împinge cu coada. Defapt, noi nu ne îndrăgostm, dragostea ne iubește pe noi și iar noi nu căutăm dragostea. Dragostea vânează cupluri, iar noi devenim căprioare care aleargă  precum de la un tigru sau leoaică, alergăm în speranța de a nu iubi iar, de a nu suferi și să nu fim parte a suferinței, să nu fim din nou răniți și să rănim la rândul nostru, în fluxul de dor și picături de ură, fluviul de cuvinte care scăpat fără un scop anume peste un dig, construit lună an după an și lună după lună, a fost slăbit după sezonul de ploi.

Iar noi, cei care au iubit vreodată și au rămas într-o cușcă singuri cu iubirea, încercăm să ne gonim de la trecut, să uităm și cel mai mult să iertăm… să rămânem doar noi și iubirea noastră, sau măcar… cea care a fost, să iubim acu însuși conceptul de iubire. Iar… ce face cea persoană pe care am iubit? Trăiește mai departe, comparativ cu tine! Tu devii străin în ochii Ei, în ochii tăi e doar iubirea ta, dar reflecția lor arată nimic mai mult decât un suflet căruia nu-i pasă de tine, un Hades alungat în infern.

Unii din noi cedează în alcool și aruncă durerile pe pagini, în versuri, strofe, catrene și poeme, alții devin prada fumului, și nu e doar țigară, e deznădejde și iluzie, doar realitatea strictă și nimic mai mult, îmbinat în prea mult suprarealism fără speranță de o nouă aventură a fluturilor în stomac și săruturi pe alei la 21:04. Acum, cei copleșiți de fum, ăștia ce fac? Bănuiesc că ei își mișcă degete pe strune și clape, vioară sau chitară, butoanele saxonului poate? Contează oare? Nu! Ei devin doar o parte a muzicii. Parte a părților părtinitoare. Așadar, cine sunt ei acum? Sunt ei oare copilul care aleargă spre o nouă fericire, care n-o vor atinge niciodată, dar știe… undeva în adâncul sufletului simte că merită să alergi pentru asta toată viața, iar pas cu pas, el e undeva mai aproape și conștientizează că dimineața de astăzi, acum, exact în clipa asta, poate să i se dăruiască un sărut dulce pe buze de la o nouă Ea, sau…

Sau devine un acel El, pe care-l știm fiecare, chiar dacă aș vrea să greșesc acu, atât de mult aș vrea să nu-i știți pe Ei, fiecare din voi. El, fără un pic de umanitate și care se crede un mascul alfa, el cel care înșeală zi de zi, azi o brunetă, mâine o blondă, în pat o roșcată, pe pat e… curva aia socială, eu îi numesc bâdle, ei înșeală defapt nu doar femeile, însuși pe ei se mint și nu caută drum spre viitor, trăiesc în trecut, în răzbunarea față de Ea sau destin? Oare e posibil să te răzbuni destinului? Cum? Oare cum? Nu știu! Dar fiecare au motive diferite de ce fac asta, de ce sunt bâdle, unii se nasc și cresc pe aceste vicii,, pentru că nu sunt valori, alții aleg această cale crezând că e o singură soluție.

Alții tac, devin un nimeni în oraș și pleacă pe lângă urme…

Important e să nu cedăm și să găsim zi de zi un singur sens și să dăinuim în lumea asta, e oare chiar atât de greu? Cred că da.

Mai consider că femeile ne fac pe noi, bărbații, mai buni, uităm de ură, nerespect, ne reamintim fiecăruia cât de frumoasă e Fericirea și cât de dor ne-a fost de Ea, Fericirea și Femeia. Ea. Menită să o Iubim și să p[străm sufletul nostru integru.

 

Ne ia de mână,
iar noi o urmăm
cu sufletul împăcat
trecutul în trecut
iar Perfecțiunea
ghici unde?
exact
Perfecțiunea în Prezent!
Iubește, te rog, frumos, Iubește!

Al tău,

pilot.

19 / 08/ 2014

10:14

castronul de pasiuni.

ce faci atunci când arzi în castronul de dorințe și pasiuni, a unui corp feminin în patul tău, când arzi pe din-năuntru și pari calm pe din-afară?

 

când vreai să rupi hainele de pe Femeia aia senzuală cu buze roșii, chiloței albaștri și păr despletit.

 

Femeia care pășește în camera ta pe toc de 10 într-o rochie albă mulată, pînă la genunchi, și un colier pe gât de culoarea lenjeriei.

 

abia se așteaptă dezbrăcată, dar nu. tu aștepți momentul, aștepți să pornească muzica și să simți în aer doar prezența voastră.

 

aștepți să auzi răsuflarea Ei după primul tău sărut pe gât și să treci lent cu mâna ta stângă pe gamba Ei dreaptă, să o tragi de fermoarul din spate ca să o vezi puțin dezgolită, și atât de frumoasă, în hol pe lângă coridor, ați venit acolo, pentru a fi parte din eternul nopții.  o culci pe podea, pe covorul moale și îi simți buzele dulci.

 

simți pentru a fi simțite.

 

dar încă arzi, setea nu e potolită.

 

arzi pentru a ardea în dorințe.

 

o săruți atent pe sâni, cu mână pe burtică, acestea deja fiind îmbibate în parfumul corpului Ei.

— Te vreau pe canapea, a spus Ea.

— Te vreau, atâta tot.

Eram deja fără cămașă când își scotea chiloțeii și i-a aruncat pe canapea, i-am tras atunci sutienul de pe Ea în jos, de-a lungul corpului.

— Sărută-mă…

— Iubește-mă…

— Tu știi că nu e posibil.

— Iubește…

— Ai mai spus-o deja!

La sărutat mai departe, el o culcă pe burtică și-i șoptește ceva. o sărută lent și atent pe fiecare bucățică din piele… trece cu mâna pe funduleț, o mușcă și o sărută.

 

[ se aude muzică pe fundal ]

 

iar, mâna pe funduleț, o sărută și o mușcă, încă odată…

 

Ea trece cu mâna printre șuvițele părului lui, El o sărută pe gât, e o puștoaică, și el asta știe. dar e atât de fierbinte în clipa asta. nu-i pasă. e vorba de sete acum.

 

când fiecare fir de păr al său naște pasiune, iar sfârcii iubire, când simte că iubește și nu este iubit, știe crede că nu-i pasă, o vrea pe Ea acum, atâta tot. să-și potolească setea  precum o hienă în  secetă, precum o zebră proaspătă pe câmp.

 

să sorbească talpa Ei, precum o ceșcuță de cafea fierbinte cu miros de caramele, să-i simtă fiecare celulă în sânge și să o mănânce mai departe, pas cu pas.

 

în fluxul de pasiuni. și plăceri, oare?

 

un sân în mână și o buză pe piept.

 

simt frica lui de a se îndrăgosti totalmente, își repetă de nenumărate ori, că nu ar putea și nu e nimic acum decât un curent al hormonilor și parfumul de Femeie.

 

dar Ea e nebună,

nu doar în pat…

 

— Hmm, ești nebună să mai Iubești…

— Dar Ea e Femeia…

— Tu iubești Femeile, iubești.

— Știu.

— Atunci Iubește o Femeie…

 

24.06.2014

Mirosul Ei de primăvară

Ador de fiecare dată cum miroase și ce aromă transmite prin fluxul de plăceri… în special de dimineață.

Simt mirosul Ei dulce de primăvară, când prospețimea înaintează din ce în ce mai mult prin km de păduri și zeci de Paralele…

Savurez mâinele mele după fiecare atingere a pielii Ei… aroma, aroma Ei care se îmbibă în mână și-n celule de sînge care circulă singre.

Acum se sărută, în fluxul leucocitelor și trombocitelor, mirosul Ei și celulele mele se sărută.

Precum o facem și noi…

 

Ne savurăm și

ne îmbibăm…

 

din 12.03.2014

Dacă 1 din 365?

Ce ar fi dacă tu ai suferi 364 de zile din cele 365 a anului și doar una…

 

Doar o zi care începe cu seară, cină, dans și vin, un jazz nebun, dar curgător prin vene lângă piele, fiori care se trezesc la fiecare punct parcurs de Ea, să vă iubiți și să vorbiți de voi, cei cărora le e dor de noi în viitor.

Ar mai fi și un pat, cu cearșafuri… știi de care.

Cremă de ciocolată pe burtică, un pic… doar un pic.

Vinul ar fi roșu, demi-dulce și l-aș sorbi cu mîna pe una din acele piciorușe sexy ale Ei.

Să trec cu buricele degetelor de-a lungul întregii gambe, să o sărut.

Să ajung la burtică și la piept.

Să o mușc de ureche…

și să o sărut.

 

Așa cum aș săruta de fiecare dată.

Așa cum aș săruta cu dorul a 364 de zile.

Așa cum aș săruta cea mai Perfectă Femeie.

Așa cum aș săruta, pentru ultima dată.

 

Ne-am șopti unul altuia că ne era dor de mirosul pielii Tale pe pielea mea, iar dimineața o să miros a Ea, iar cămașa lăsată pe cuier o să fie îmbibată în buchetul parfumului de cea mai Frumoasă Femeie.

 

O să rămînă mereu alături de mine, cea mai Frumoasă și Perfectă Femeie.

 

O să rămînă și dor.

 

P.S. Iar tu, ai suferi 364 de zile pentru a fi iubit o zi?

 

8 mai, 09:28